Turma de 3

Azi am auzit chemarea mallului, ma striga de la n² kilometrii distanta, cu o disperare fantasmagorica : « Vino repede ca avem mari reduceri ! Vino, vino, vino !» iar ecoul mai lenes de felul sau, apasa insistent aerul cu pluralul unui substantiv magic si deschizator de portofele : reduceri. Nici eu nu am putut rezista chemarii aproape strabune (probabil cand erau talciocuri se mai faceau strigari primitive, sa vina omul la shopping), si ca un ipocrit ce sunt, m-am gandit ca poate imi trebuie o geanta extra large pentru un caiet si doua pixuri ; insa sincer acum, intre noi fie vorba, de fapt vroiam geanta ca sa am alura de fashionist de calitate superioara. Din pacate, odata ajuns la mall, toate aspiratiile mele trendy-flendiste s-au dezintegrat in meandrele creaturilor blonde de mall (specie cu o rata de mortalitate egala cu zero, nici chinezilor nu le vine sa creada ca sunt intrecuti de blondele de mall) . Ceva s-a intamplat, altceva s-a dres cu oleaca de cupone, ca efectiv, dar efectiv nu mai aveam loc sa ma misc : peste tot numai turme de 3. Turme de 3 blonde in diferite nuante, de la platinat, spalacit, decolorat la blonduit. De forme nu comentez ca nu era decat una singura, aia batz, sau size O de la americani. Ma risc, incep sa gandesc, desi stiu foarte bine ca printre astfel de creaturi mallvestre, ganditul este o manifestatie de neuroni interzisa. Ce naiba ! Poate nu se prind. Gandesc doamnele mele, gandesc ! Degeaba !!! Turmele de 3 ma tot inghesuie in magazinele de pantofi, in alea de haine, pe scarile rulante. God damn it, nu mai ies viu de aici : peste tot numai turme de 3 blonde in cautare de reduceri. Nemairezistand, intreb politicos, asa cat sa nu-mi deteriorez de tot karma: « Sa va ajut cumva ? V-ati ratacit ? Va ajut sa va cautati ciobanul ? » Dar Blondy x 3 se bosumfla, tuguiaza buzele si zice afectat : « Ma, da tu nu stii ca noi nu avem cioban ! Se cheama sponsor si e la bancomat, face cash monei.» Eu : « Deci sa nu-l chem ? Sigur va descurcati ? » Blondy x 3 : « Da tu, hai plimba ursoaica, mai. Mutati viintage-ul de aici ! » Nu am de ales si fug, nu se poate discuta cu turma, e brain damaging si brain smothering. Fug, fug si iar fug. Unde ? La Carturesti, am auzit ca blondele se tem de carti, le sparie, deci nu intra acolo, I’m in a safe place. Problem : acum trebuie sa astept ora de inchidere a mall-ului ca sa ma pot duce acasa. Je suis desolé, si mai presus de orice, MI-E FOAME si nu am geanta extra large.

Is America right for Obama?

America is over saturated with television and radio talk shows dealing with the sensational and the indecent: here, the most questionable prejudices are treated as fundamental truths, the subjects of incest, sexual harassment, or UFOs are preferred to those of political debate. What is more breathtaking than seeing on TV ‘The Jerry Springer Show’, where dysfunctional families come to discuss their problems in front of an audience, and end up finding a solution in staging a bloodbath? Foul language, fistfights and chair-throwing are the best ingredients for relaxing after a hard day’s work, isn’t it? Therefore one cannot help but asking: where does Barack Obama fit into this picture? Between the neurotic housewife and the dumb-looking transvestite? Who listens to him? The 50% of the Americans who voted for him on November 2nd? That is rather doubtful. Even those pro-Obama Americans get tired of political decisions, laws and federal government, and they go back to Jerry Springer and Oprah Winfrey, whose entertainment recipe has never failed them. Yes, it is true that Americans want change, they need change, but they do not know how change smells like, what it looks, or tastes like, in other words, what change is; so they change the channel, surely there must be something better on FOX, than on CBS. Americans are easily bored, impulsive and distracted (probably because of their attention deficit disorder or ADD) ; they do not have the time to listen or inquire thoroughly, that is way they choose to wait for the Hollywood producers to make a film on Obama’s life, preferably a box-office hit, accessible and light as a coke. Definitely, their lives would be so much easier.
Americans have been racists for some time now, but eventually they realized that the African-American heritage isn’t that bad. Just ask The Real Slim Shady. The baggy clothes, the sparkling bling, the ‘yo-man’ expressions, the impossible to understand or translate slang have all appealed to the average Americans. As a consequence, Americans love Obama (just as they love P.Diddy and Jay-Z), this ‘larger than life’, Harvard graduate hip-hoper. In fact, Obama is the perfect combination of one hint of ‘white’, three hints of ‘black’, add a little ‘hate for W. Bush’ and you got yourself a new American President. What is more, one must not forget that ‘politically correctness’ has become a sort of American creed, and let’s face it; it was Obama’s turn to be president. He is almost black, isn’t he?
Americans love superheroes, they adore seeing their favorite comic book characters in action: Superman against the corporatist Lex Luthor, Batman against a ‘devilish’ Dr.Freeze played by a much younger and fit Arnie Schwarzenegger and so on. The image of the prevailing of good over evil is for the Americans, as sacred as the ‘Last Supper’ painting by Leonardo Da Vinci. With Obama’s entering the race for presidency, the Americans realized that they needed another hero in their ‘Justice League’: Green-Lantern Obama (the only Afro-American comic book superhero). In an almost schizophrenic approach, the Americans regarded Obama as their personal savior, endowed with the power of shielding things with his green powered beam. Now, as the U.S. president, Obama will have to defend them against Osama and his little terrorist-orcs: the future of America is in superhero hands.
All in all, America is not yet ready for Barack Obama. The Americans behave like psychotic, semi-schizophrenic, paranoid children who lack discipline. Americans undergo too much therapy hours. Until they release their selves from the zombie-like state induced by television, they are as hopeless as the Muppets. Obama is change, I do not know whether it is good or bad, but still, it is change; and Americans need the opportunity to change. Unfortunately, they are not as ready as they should be: there are too many opportunities to choose from, and not all of them include change.

In dialomess cu Creier despre amantii perfecti

S-a intamplat sa vorbesc pe mess cu o studenta emancipata si cum sunt un creier rau nu doar cret, mi-am zis sa va impartasesc si voua din intelepciunile acumulate virtual. Enjoy!!!

Creier: u evil

Creier: o sa vina ielele la tine

Studenta Emancipata: unde?

Studenta Emancipata: sa le astept

Creier: mai

Creier: daca le vezi amutesti sau o iei razna. Ideea e ca iesi stramb de tot.

Creier: are u sure k asta vrei?

Creier: hai ca le chem

Studenta Emancipata: is deja stramba si cu razna luata in leasing.

Creier: ai sa faci senzatie la licenta

Studenta Emancipata: da cum

Studenta Emancipata: cu fusta mini si bigudiurile tale

Creier: o sa o faci geloasa p gradu, ca si ei ii place mini si cretz

Studenta Emancipata: ei

Studenta Emancipata: nu cred

Creier: isi va taia toate fustele de ciuda

Studenta Emancipata: dar chilotii negri pe care i-am zarit de atatea ori la seminarii mijind de sub catedra, vor ramane forever. Ea nu renunta la chilotii care se vad d sub fusta fara sa te apleci. E trademark-ul ei, iar daca isi taie fustele d ciuda cu atat mai bine…chilotii raman.

Creier: iar peste chiloti isi va pune tanga, sa para sexy, e f fashionable, nu stii ? Chiloti de baba si tanga de domnisoara nerusionasa.

Studenta Emancipata: poate…dar parca e prea mult negru pe slanina de pe fund, iar Caly…

Studenta Emancipata: ….cred ca Caly prefera rosu. E mai senzual, un pic pervers, cu aer de corida….mmm….caly vede rosu…si numai Gradu e in arena. That’s some kinky stuff.

Creier : Emancipato numai la prostii te gandesti. Caly vede rosu pentru ca i s-a spart un vas de sange la ambii ochi. Ce-i cu tine ? Iar posibilii chiloti rosii a lui Gradu nu fac decat sa-i atate durerea intelectuala de cap a moshneagului…

Studenta Emancipata : Lasa tu asta. Mai bine zi-mi, crezi ca Caly foloseste prezervativ? Adica face diferenta intre prezervativ si balon cu heliu ?

Creier: Te roade tare problema, si raspunsul nu ti-l poate da decat un oracol, sau Mama Omida…de fapt cu rroama mergi la sigur.

Studenta Emancipata: deci ?

Creier: Intrebarea e daca prezervativul ajuta la ceva, adik el, prezervativul nu cade? Ramane asa cum il pune caly ?

Studenta Emancipata: cred ca da, dar cu fixodent poate. Ca nu am auzit sa aiba marimea extra small in picatele.

Creier: el cauta extra small si scofalcit.

Studenta Emancipata: extra small si deshidratat

Creier: Se fabrica numai pe comanda si numai daca ai pile la Iry Columbeanu.

Studenta Emancipata: Si are Caly pile?

Creier: Da de unde? El e mult prea intelectual sa faca asa ceva. Insa….Gradu are… ea e furnizorul de placeri.

Studenta Emancipata : Si ii da asa gratis ?

Creier : Nu. El tre sa aiba grija sa o tina la facultate, nu care cumva sa o dea cineva afar ape usa din dos. Are si Gradu planurile ei : vrea sa fie sefa d catedra someday.

Studenta Emancipata : Dar Caly acusi crapa.

Creier : Lasa tu, ca nu o lasa fara testament….sigur mosteneste biblioteca centrala. Iar daca Caly crapa, il lipeste Graduta la loc cu super glue.

Studenta Emancipata: Prostii, vorbeam de viata asexuala a lui Caly. De …stii tu…ma tem ca lumea va crede ca vorbim despre o stafida.

Creier: Dar asa e. Vorbim de stafida lui Caly. O stafida buclucasa care nu sta locului niciodata.

Studenta Emancipata : Mica si rea

Creier : Vrei sa spui sexy si rea

Studenta Emancipata: Crezi ca practica mai multe tipuri d sex?

Creier: cred si eu, intelectualii sunt foarte creativi. In primul rand este sexul proustian

: adica el sta la masa si gradu ii aduce o madlena si cali incepe sa se gandeasca cum facea el sex cu amanta tineretilor sale, o batrana profesoara universitara cu 20 d ani mai in varsta decat el, si cum babausk ii aducea o madlena si caly incepea sa-si aminteasca de ma-sa. Ce ti-e si cu timpul asta pierdut pe babe….

Studenta Emancipata: hmm…si lui gradu ii place ?

Creier : Desigur, e sex intelectual….tot ce pare intelectual ii place lui gradu.

Studenta Emancipata : Mai este si alt tip de sex ?

Creier : apoi este sexul gidean, cand caly coboara in abime si se uita cu ocheanul la chilotii negrii a lui gradu…. E foarte intelectualizant…

Studenta Emancipata: Crezi ?!

Creier: Un alt « exercitiu sexpirtual» este secxul plescan care e cel mai tare dintre toate.

Studenta Emancipata : De ce?

Creier : pt ca e in 3 : caly, gradu si sotul chel a lui gradu

Studenta Emancipata: Minunat !!!

Creier: dar sotul nu stie ca el face sex in 3, el stie doar ca face in 2.

Studenta Emancipata: pai nu stie ce-i aia, de cand n-a mai pupat asa ceva.

Creier: Da, asa e, de obicei Graduta ii lasa in pat o papusa gonflabila dupa chipul si asemanarea ei, nu e mare diferenta, a adus odata si la seminar una, nimeni nu a observat, decat in momentul cand cineva a facut o greseala imensa de gramatica si Gradu nu a scos urlete de animala in calduri. Cand am atins-o a cazut, si atunci ne-am dat seama ca e doar o momela , ea, profa, era undeva departe cu printul cosmarurilor mele.

Studenta Emancipata : Chiar, stiai ca producatorii de papusi gonflabile si-au gasit muza absoluta in fata lui Gradu ?, e o pb de cultura generala.

Creier : Trebuie retinut un lucru f important : a face sex cu gradu e ca si cum ai face sex cu caly. Vai de viata lu sotu chel a lu Gradu.

Studenta Emancipata: Cand isi fac astia riality shou ? Ca vreu sa vad si eu.

Creier : In curand, deocamdata fac cheta pentru fan club caly si gradu.

I’ll be back

Return of The Mure

Mure (gollum-ul universitar) şi frăţia Decanatului

(part uan)

Ultimele zile ale celui de-al 3 lea an de sistem Bologna se apropiau de sfarşit.Studenţii încă mai credeau într-o schimbare, într-un învăţămînt centrat pe student, iar nu pe toanele unor profesori-mumii. Dar, ceea ce nu ştiau ei,era că Mure stătea la pândă.Nu se mai mişcase de lângă uşa decanatului de câteva luni bune…spiona orice mişcare, îşi lua notiţe, scana orice potenţial rival şi îşi desena poziţionarea mobilierului din biroul decanului pe unghiile de la picioare. Mure se antrena cum ştia mai bine pentru lupta finală, cînd în cele din urmă va pune gheara pe postul de decan al facultăţii de litere. În mintiuţa ei, Mure se imagina Guliver în Ţara Studenţilor Lilipuţini de tot, vedea idei (nu avea cum să le aibă, dar de văzut le vedea şi le copia foarte bine din cărţi) despre cum să-şi îmulţească cobaii-studenţi, oscilînd între a-i ademeni cu cămine ieftine şi luxoase, ce existau numai în poze sau, spălîndu-le creierele cu discursuri mieroase de megastar comunist. Mure ştie. Mure va merge cu varianta B…de ce? Pentru că Mure ştie cum se dau (examene la) limbi. Şi iat-o pe creatură căzînd într-un somn adînc cu coşmaruri gîdilicioase la cerebel….

<Într-o zi cu soare, decanul primi o vizită surpriză din partea trubadurului Mircea Radu (nu are nici o legătură cu prezentatorul TV, I’m just pretty sure că mai mult de jumătate din trubadurii evului mediu se numeau „mircea radu”) care venise cu o scrisoare de dragoste din partea lui Mure:”My precious, în curând noi doi vom purcede spre o simbioză apocrifă inegalabilă şi indubitabilă din punct de vedere academic.Ne vom scălda în înmuietorul primordial de unde vom încolţi ca două paseri maiestre pe un background de naftalină universitară (este un soi de naftalină specială unde se ţin la păstrare profesorii a căror vîrstă de pensionare depăşeşte bunul simţ). În braţele tale voi fugi ca o caprină sprintenă de numa 59 de ani, după ce voi fi terminat de mogorogit pe la cursuri si seminarii internaţionale (a vorbi neclar).Eu voi avea grijă ca ciupercile parazite universitare să rămână mereu aceleaşi, nimeni şi nimic nu le va afecta sporii. My precious D, voi domni forever and ever în împărăţia Literelor…să ştii numai că je m’aime beaucoup de tout……”>.După ce mircişorul termină de recitat minunata declaraţie, decanul, se prăbuşi deznădăjduit pe tron…’Scrisoarea nu era pentru mine….Era pentru biroul unde lucrez….Mure, m-ai trădat cu decanatul!’spuse Decanul, în timp ce se freca cu ceapă pe la ochi pentru un efect mai dramatic….

Am ceva cu Popy

Popârda cea Afumată de Ţigări sau veşnica restanţă la sintaxă

Un alt cuvânt magic e Popârda sau Popy pentru cunoscători. Mulţi dintre voi nici nu ştiaţi de existenţa ei, însă femeia aceasta trăieşte cu adevărat, chiar trăieşte, şi nu este doar o poveste din vechime scrisă de un înţelept al cărui bunic suferea de Munhausen. Se spunea despre Popy că fuma cât un turc, însă recent s-au studiat mii de mormane de mucuri de ţigară, demonstrându-se că fuma cât 100 de turci. Da, oameni buni, Popy era foarte afumată, asemeni unei pastrame de porc(nu foarte proaspătă), dar în acelaşi timp, şi foarte sănătoasă la cap, reuşind să lase pe toamnă 3 sferturi din studenţii de la franceză, motivând că restanţele multe şi dese o satisfac. Spre deosebire de Mure, Popy nu are boyfriend, în schimb, ea deţine Ţigări, multe ţigări, care-i oferă confortul şi protecţia de care are nevoie atunci când trebuie să facă faţă hoardelor de studenţi restanţieri care se năpustesc ca nişte lăcuste bătăuşe asupra profei preferate. Însă nici bine nu apucă studenţii să o pocnească, că Popy se zbârleşte, îşi scoate ghearele prost lăcuite, şi ca şi când s-ar crede Alien (poate chiar e?), împroşcă cu tutun în bietele lăcuste-studenţi-restanţieri, aburindu-i de tot; şi în acelaşi timp demonstrându-le că tutunul dăunează *grave* sănătăţii. Vâjhaţ, vâjhuţ şi toţi studenţii cad *sceleraţi*. Ieşită învingătoare, Popy nu se poate abţine şi organizează o licitaţie spontană: *În colecţia din această toamnă oferim spre vânzare 7 note de trecere la examenul de sintaxă. Ele vor fi trecute în catalog dar şi în carnetul studentului cu un pix aproape nou, folosit anul trecut şi de Mure pentru a-şi scoate ceara din urechi ca să se audă mai bine. Licitaţia începe de la 500 de euro. Cine oferă mai mult?* Restanţierii nu prea au bani, aşa că nimeni nu se încumetă să ridice mâna, însă păstrează un dram de speranţă că semestrul viitor euro se va ieftini cu 100% (slabe şanse, dar ştiţi cum se spune ‚speranţa moare prima dacă Popy nu ieftineşte cinciurile’). Singura posibilitate de a trece examenul la sintaxă este un testament universitar, prin care Popy, după ce-şi va fi luat adio de la ţigări, lasă moştenire restanţierilor câte un cinci pentru iertarea păcatelor şi trecerea în noul an ce va să vină. Amin.

La cules de Mure

Mure şi povestea ei, care nu poate fi şi a ta

Vă mai amintiţi de M.P.?Roşcata focoasă, femeia foneticii franceze, debaraua fermecată? Nu?Foarte bine….ce-a fost a fost.Da? Las-o omule in fasole, i-a trecut randul, acum vorbim si trăim à la Mure!!!!

Mure,Mure, Mure….ahh….ahh….ce….cuvinte….mai ceva decît **Ungardium Leviosa** ale lui Harry Potter, vrajeala pe bune care face să plutească pana în aer (doamne mi-a luat o veşnicie pînă sa-mi amintesc).Numai câte vrăji NU poţi face rostindu-le…De exemplu, dacă spui Mure de 3 ori, cu feeling, sa ţi se umfle ficatu”de amăreală, în staţie de tramvai, înconjurat de câte 10 babe cucuiete de-o parte şi de alta, ai toate şansele să nu se întâmple nimic. Un alt exemplu ar putea fi următorul: ai examen oral la Mure; eşti chemat la ora 8:00…..Mure nu apare, tu: disperat „Unde-i Mure?”…Uite Mure, nu-i Mure(jiermele nu-şi arată moaca de jierme). Tu Student conştiincios aştepţi cuminte ca la Judecata de Apoi(pe scări): poate vine si Profa si mă miluieşte cu Sfîntul 5 (deşi ca sa fim sinceri, se ştie că Mure umblă cu Sfântul 7).Tu Student nu ştii ce te aşteaptă, ai renunţat la rugaciuni, la mama omida, la abonament, la ţigări şi începi să bolboroseşti, mai întai ca să nu te audă nimeni, uşor….mure, mure, mure, mure, apoi din ce în ce mai tare, până se aude un cor de Voi Studenţi, Mure, Mure,Mure, că vorba ceea euforică….strigi mantre pentru toate femeile din tine (băieţi, suntem la fac de litere, la ce vă aşteptaţi?)….şi Mure nu mai vine…De ce? *S-a ascuns sub pat să vadă dacă o mai încape*. Ce să-i faci? Asta e. Shit…adica, parodoane, Mure happens (cam des).

Dar să nu fim răi, fiindcă, în spatele acestor simple cuvinte se ascunde cu greu chiar Mure, ză great Mure,( cum i se zice prin cartier). Nu ştiu sigur, dar cred cu fermitate că Mureşanca e un fel de *bully* printre profi (cică dracoaica e şefă de catedră): DACĂ ai treabă pe la lectorat, obligatoriu trebuie să treci pe lângă catedra de lb. Franceză, bârlogul profesoral/ groapa leilor/ muşuroiul profilor; ciuleşte urechile, încetineşte pasul şi ascultă cum urlă Matca Mure la Michelle la Louve, provocând cutremure atât de puternice încât nici pe scara Richter nu pot fi măsurate. Dar ce zice?* Michelle!! Mi-am prins dejetili în tastatură, cum le scot?* La care Michelle zice: *Cu Mr.Muscolo!Face ce pe tine nu te taie capul! *Însă, cel mai tare e când Mure Fructe de Pădure vorbeşte cu Mr Bean 2 (nu-mi aduc aminte cum îl cheamă in real life, da’ l-am avut profesor,asta e sigur, că nu am dormit chiar la toate seminarele lui, am avut şi stări de veghe). Creatura Mure zice ceva şi el mormăie nimic, ea: ceva; el: nimic; ea: ceva; el: nimic.Câteodată scriu articole împreună pentru reviste literare, la lumina felinarului roşu şi numai atunci când nu-i vede nimeni şi e întuneric afară; iar ca să iasă bine de tot articolaşul, fac share de neuroni pe DC** sau pe torente (depinde unde merge mai repede daunlodatu’).În orice caz, ideea e că Tu Student atunci când treci pe lângă grotă, indezirabil vei auzi-o pe Mure urlând CEVA, iar Bean-Boy boscorodind Nimic. Legea Catedrei, nu poţi cere mai mult. Şi să nu uităm de papagalul-sclav a lui Mure, Foşalău (într-un timp era şi ea profesor universitar)….da, Foşalău, cuminte păsărică, şi ce-o mai imită pe Mureşica. Zice şefa: ’Foşa vrea să-mi corecteze examenele studenţilor mei?’ şi Foşa răspunde: ’Foşa vrea, Foşa vrea ……un biscuite!’ Nu putem nega faptul că femeia asta are o viaţă profesională împlinită, e mereu înconjurată de studenţi milogi, de momâi şi papagali, o suită demnă de o regină a junglei universitare. Ce mai! Marina e pe val! Totuşi, cum se face că această mujer latina nu are boyfriend? E urâtă, veţi zice, şi eu la rândul meu vă spun: E horrible! Când soarta mi-o scoate în cale, îmi fac cruce cu limba, mă trântesc la pămant şi mă rostogolesc( procedeu de urgenţă in caz că iei foc)…..da, oameni buni, când o vezi pe Mure te apucă căldurile…nu, adică flăcările. That’s hot! zice o maximă de-a lu’ Paris Hilton (parcă e singura), şi nu o contrazic. Odată ce m-am dat la o parte din calea lui Muriel( vezi Courage the Cowardly Dog) îmi pot continua viaţa şi povestea, pheu! Să reluăm, Mure e horrible, Mure are boyfriend!( ea are şi soţ, dar nu se pune).Cine? Omul bun la toate, mai puţin la schimbatul becurilor, dusul gunoiului, legatul şireturilor, ştersul la gură, mâncatul cu tacâmuri etc. E*special*? Vai nu, ce răutate……e decan! Domnul decan …escu, un don Juan închipuit cu faţă de hamster împăiat, căsătorit cu Mater Fertilis a tuturor secretarelor emigrate in Rumenia pe bază de invitaţie la balul bobocilor. Nu sunt sigur cînd s-a declanşat povestea de iubire, dar, nu vă faceţi griji, fiindcă îmi pot imagina cum s-a întâmplat: era la început de octombrie, la puţin timp după ce studenţii şi-au încheiat transhumanţa de acasă la cămin. Decanul era tânăr, proaspăt căsătorit cu Secretara, pe care a aşezat-o de-a dreapta biroului, să semnze carnete de student şi legitimaţii de transport a căror cantitate pare fără de sfârşit. Totul era bine în împărăţia literelor condusă din umbră de maleficele secretare: studenţii bezmetici, cerşind cereri de dimineaţă de la 8 (deşi programul oficial începea la 10) până la 12 când secretarele intrau în semi-hibernare, obligate fiind să-şi întrerupă activitatea cerebrală, profi-mumii bântuind holurile universităţii pentru că o putere pe care înţelegerea umană o depăşeşte a uitat să-i scoată la pensie, un exchanged student care căuta pe cineva să-i recite imnul Franţei etc. Da, într-adevăr în acea epocă era linişte şi disciplină. Ah, ah, secretarele….aceste duhniri sfinte. Ce ne-am face fara voi ?

Brusc, însă, pe uşă a intrat Mure. Mi-o şi imaginez în acea zi cum ar fi putut arăta: când o vezi pe Mure for the first time, de fapt nu o vezi pe ea, ci guriţa ei, formată din buza superioară şi inferioară legate una de cealaltă cu un elastic pe care-l foloseşti de obicei la borcanele de zacuscă( poate vorbi, dar şi urla, iar în cele din urmă totul se reduce la fashion şi beauty, nu?) În orice caz, când uşa decanatului s-a deschis, prima care a intrat a fost guriţa lui Mure, spoită cu roşu aprins de semafor, urmată de ochii ce dau senzaţia că fug unul de celălalt ( este vorba de boala ochiului stâng care fuge de rupe pământul de ochiul drept). Nu putem vorbi decât despre o privire plină de inteligenţă, ca şi când mujer asta ar spune: *Abdja budja mulgea*, propoziţie a cărui înţeles este cunoscut doar de cea care a emis-o într-un acces de geniu (deşi se poate încerca o traducere care ar suna cam aşa: Mure are mure). După ce au intrat ochii şi gura în cabinet, 5 minute mai târziu a intrat şi restul din Mure, ştiţi voi, mâini, picioare, pleată, toate în şir indian. La aşa o privelişte Decanul nu rezistat tentaţiei şi a numit-o pe Mure şef de catedră pe viaţă. Totuşi, destinul nu a fost atât de blând cu cei 2 îndrăgostiţi, căci din dreapta biroului decanului pândea Secretara-nevastă. Mure nu se putea întâlni cu iubirea ei gheboasă decât la universitate şi numai după ora 12, când secretarele hibernau. Astfel încât Mure, din dragoste, s-a sacrificat, şi a întârziat la cursuri semestre întregi. Studenţii erau fericiţi: îşi prelungiseră durata de viaţă a neuronilor cu 10 ani.

All in all, Mujer M. are o poveste lungă şi pe alocuri e chiar horror, ca atunci când a scris nişte cărţi şi a uitat că ea le-a scris şi a obligat studenţii să i le cumpere, făcându-le o ofertă ce nu puteau refuza: cărţile sau viaţa neuronilor. Într-adevăr, în folclorul universitar circulă multe balade şi poveşti despre Ză Great Mure, dar concluzia este că, voi omuleţi, nu ar trebui să vă temeţi de ea, pentru că, până la urmă, nu este decât o *murebundă*…..aşa ca noi toţi.

Maritza

Prof. Maria Pavel (one of my favorites)

Prima data cand am vazut-o pe M. P.,am avut o viziune…o revelatie…..se facea ca M.P. se afla pe un background de lumina, avand bratele deschise, intinse candid spre tot felul de studenti mignioni ce alergau catre ea. Insa, in momentul cand unul dintre acesti omuleti o atingeau imaginea se spulbera in mii de ganduri evanescente si sperante copilaresti.Din angelica M.P., aceasta lichtgestalt (fiinta de lumina) a Foneticii Franceze, a devenit demonica femeie a la tete bouclee.Agatandu-ne de firul de par boucle avem atat de familiara pricepere printre studenti de a abera.De ce carlionti ?Serafim sa fie oare ?Nu ?!Sub parul ars de nenumaratele sedinte de permanent,se ascund 2 cornite abia mijite, ce au o tendinta de crestere si descrestere, in functie de starea sufleteasca.Prinsa in « meandrele foneticii », M.P. se pierde, devine pervers de pasionala,cuvintele inceteaza a mai fi rostite,acum ele sunt mangaiate tandru si conservate in coltul gurii unde asteapta cuminti o noua ora de curs…Odata perturbata femeia foneticii… « declaratia de dragoste » ramane suspendata in apex(varful limbii),iar M.P. face observatiile de rigoare adresate studentilor prost crescuti, si isi reia starea kataractica sau poate catatonica,al carui apogeu este mult indragita fonetica franceza.

M.P. X 3…..cuvinte cu proprietati hipnotice, cu o tendinta ascensionala catre o stare de euforie totala.Odata rostite,vraja lor malefica penetreaza barierele karmei,ajungand sa puna stapanire pe tesuturi si organe….vitejii neuroni cad prada unul cate unul puterii numelui. “What’s in a name?” se intreaba Julieta lui Shakespeare.Ii voi raspunde:O gramada de chestii:fiecare bucla,bastonas,sau liniuta ce intregesc acest nume sunt eliberate prin simpla pronuntare,astfel “les paroles magiques”se izbesc cu o furie de val. Cea dintai este atacata cavitatea bucala, treptat se instaleaza teroarea: dintii se desprind din alveole si se rostogolesc frenetic pe limba paralizata de excesul de substanta deosebit de amara, provenit nu se stie de unde.Chiar pot fi cuvintele atat de amare?Usor,tenebroasele cuvinte aluneca pe esofag si ajung in stomac, unde printr-un proces de digestie rapida, se infiltreaza in sange…astfel, amarele “parole”reusesc sa otraveasca mintea si inima studentului nestiutor care a avut neobrazarea sa vorbeasca “M. P.”…o limba cu totul noua si deosebita, avand in vedere ca numai alfabetul este format din 8 litere, respectiv 2 cuvinte. Si totusi…acest nume in sine cuprinde o vasta “cultura de fonetica”.Cultura ce nu este afectata nici de furtuni, nici de grindina sau ploi torentiale.Mark my words!M.P. va va culturaliza intru fonetica pe toti.Amin….

Cel putin pentru mine, M.P. reprezinta o adevarata saga, ganditi-va numai la celebrele cicluri de romane “Foresyte Saga”,”Les Rougons Macquart”, unde aproape ca te afli in imposibilitatea de a retine numele tuturor personajelor.Afla draga cititorule,ca Saga Maritei este cu totul unica si neobisnuita…ea cuprinde povestea a doi oameni care poate se si iubesc.M.P. + C.P.=>sotii P.

De-a lungul istoriei,filozofii au ridicat diverse intrebari existentiale…de exemplu: “Care este scopul vietii sau Ce este omul?”, iar raspunsurile au fost mai mult sau mai putin evazive.Dar….momentan vorbim despre Saga M.P. iar intrebarea incuietoare este:”A fi sau a nu fi Constantin Pavel?”unde verbul a fi este luat bineinteles cu sensul de a exista.Cine este acest C.P. si de ce a ezitat atat de multa vreme sa se arate la fata.Aflati voi,chiparosilor,ca C.P. este de fapt “the lost” si momentan “found” sot al femeii Marita.Din sursele noastre nesigure va aducem la cunostiinta ca acest om a trait (in imaginatia unor studenti) timp de un semestru in debaraua propriului apartament. Se pare ca, subjugat de M.P.,sotul C.P. a fost supus unei sesiuni incendiare de scris carti de specialitate pentru a lui tirana soata.In sprijinul acestei ipoteze aducem urmatoare dovada:Daca din intamplare v-ati lasat pacaliti sa-i cumparati cartile Maritei,daca din intamplare ati indraznit sa deschideti respectivele capodoperete, si daca tot din intamplare veti citi prima sau ultima pagina(in functie de lucrare) veti descoperi, oameni buni si rai, ca M.P. a publicat prea mult pentru varsta dumneaei, comparativ cu C.P.,care dintr-o modestie indusa fortat,nu a reusit sa publice decat vreo 2 carti, daca nu ma insel si probabil ma insel.

Revenind la debara,vom intitula capitolul urmator “Debaraua fermecata”.Se ridica totusi intrebarea:Cum poate fi o debara fermecata?Se poate in urmatoarele conditii: printr-o minune alfabetica,cuvantul “fermecat” seamana izbitor de bine cu “ferecat”,astfel incat,se trage urmatoarea concluzie: avem de-a face cu o greseala intentionata de tipar.In fapt,debaraua lui C.P. este cat se poate de ferecata….pe dinafara cu lacate, lanturi,caramizi ca nu cumva prizonierul sa nu fie predispus sa se autoiluzioneze in vederea unei posibile evadari in apartament….ceea ce este uimitor…….debaraua este ferecata si pe dinauntru,nu care cumva sa patrunda Marita in toata splendoarea ei, in barlogul ascetic al geniului silit si pseudo-publicat.

Debaraua….spatiu mistic….mitologic chiar,prin transhumanta de scurta durata de la podea la bec,drum scurt, mijlocit de un scaun,simbol al sederii perpetuee.Zilnic,acest joc al sortii isi gaseste victima in C.P., care la un moment dat s-ar putea sa cada din transhumanta-i proprie si personala, lovindu-se in drumul pana la podea de cateva rafturi cu provizii si o clanta mereu incuiata(spre norocul lui).Daca un astfel de eveniment neprevazut se va abate asupra “constantinului”, bioritmul ii va fi perturbat.Intrerupt pelerinajul podea-scaun-bec, debaraua va fi cuprinsa de un intuneric ce se va dilata la nesfarsit, sau pana cand se va ridica C.P. din nou pe scaun, va intinde mana si va aprinde becul.Hallelujha! a rasarit soarele si in debara.

Pe aratura

Stau cu bigudiurile pe creier si mă gîndesc la ….arătură, si ma întreb daca aratura nu e discriminată. De ceva timp foarte multi oameni o iau pe artătură si o bătătoresc, parcă nici nu ar mai merita numele de arătură, din moment ce a devenit bătătură, şi totuşi expresia se păstrează deşi a fost bătătorită de atîtea ori. Mai că-mi vine in minte să fac o comparaţie intre ce se întîmplă cu arătura si cu cei care vor să-şi schimbe sexul: acum esti bărbat, dar lumea te ştia de femeie, aşa că întrebarea logică e: nu te simţi ca o arătură, deşi t-ai transformat in bătătură? Te simţi discriminat? Cred şi eu, dar gandeşte-te numai cum se simte sărmana arătură bătătorită care nu are dreptul să organizeze marşuri pro de schimbare de bătătură în arătură şi invers! Discriminare vă zic! Atunci hai sa schimbăm foaia şi să vorbim politically correct!!!!